Un nou început

Mare forfota pe strazi, flori, copii..asta ieri, cand a inceput scoala. E o lume pe care o privesc pe freastra, nu, asta nu e lumea mea, eu am altele pe cap…ani la rand am avut emotii pt ziua de azi.Uneori trebuie sa schimbam foaia, alte ori trebuie sa o rupem. In toata lumea asta plina de nedumerirea pensiilor private, cu norme UE neintelese, cu politicieni penibili, trec nepasatoare…Nu o sa va incurc cu detalii neimportante..traim in Romania si asta ne ocupa tot timpul.

Ce bine… comunicam!
Vroiam sa va spun ca pe lumea asta sunt persoane si personalitati, ghiciti care trec neobservate…in fine, Romania e plina de persoane mediocre, care se imbraca cu etichete din cap pana-n picioare, dar Romania asta mai e plina de persoane pe care eu le ador, le ascult cu placere, de la care eu am de invatat, si de fiecare data invat ceva nou, nu sunt mentalitati prafuite ci sunt romani de ai nostri care au creat aici, care aici traiesc.
Cel mai important criteriu este “look/design/fashion”, ne raportam gresit la timpuri noi, suntem produsul educatiei defectuase romanesti, care se schimba doar o data cand ajungi pe alte meleaguri. Cine se mai gandeste la functionalitate cand “produsul” ia fata, asa am ajuns sa avem o serie de “bibelouri” pe care sa stim le utilizam doar 30%, si asa cu manualul in fata. Ne gandim prea mult la time saving si il irosim aiurea, dar ce mai conteaza in ziua de azi?
Multi mi-ar spune (ca o manea veche) sa ai casa, vila si masina..de firma, bineinteles..dar am deveni un Becali mai mic si nu prea arata bine, langa un peisaj asa frumos. Becali nu e prost, sa nu faceti greseala sa ziceti asta, e doar incult, e o diferenta.
Nu stiu cum ati alege sa fiti voi, dar pentru mine nu e pe primul loc casa, vila si masina..nu mi-ar sta bine sa fiu o Victoria Beckam care sa spuna” Nu am citit o carte in viata mea, nu stiu cum o sa-i explic fiului meu asta”. Conteaza sa fii asa cum vrei, dar sa stii ce vrei – multi habar nu au, dar traim in “Tara lui merge si asa”…e seara…so, Back to ’80..

O chestie de software!
Am sunat sa-ti spun ca mi-e sete- cea mai noua aplicatie software/ neconventionala si ajuta la ingrijirea plantelor din casa. Imagineaza-ti ca primesti un telefon si auzi, intr-un dialect ciudat “ Multumesc ca m-ai udat” . Proiectul foloseste senzori de umiditate care sunt plasati in pamantul din ghiveciul plantei si transmit un semnal prin wireless, catre aplicatie. Deocamdata nu este aparuta pe piata…asa ca nu va faceti probleme!
E o moda si cu gadgeturile astea!….un middle manager a cheltuit 4000$ si i se par nimicuri..totusi, traim in Romania,si lumea uita asta. Creem performanta la pc, telefon, webcam,uitam de preturi si ne trezim ca nu stim sa le folosim, ba chiar le defectam. O fraza la moda: “ Obisnuiesc sa-mi schimb telefonul la 3 luni, asa ca am o problema cu agenda telefonica…care ziceai ca e numarul tau?” Luam gadgeturi pentru cei din jur, ne masuram inteligenta in telefoane si ni se pare ca suntem …in pas cu lumea. Socant, nu-i asa?
Where do I live? Pentru asta s-a inventat zicala :“ Nu gadgetul il face pe om.”
De la un timp, viitorul e ..on line, nu stiu cat de bine suna, dar e al nostru, asteapta sa venim sa-l aflam. Mi-am propus sa investesc in cunoastere, asa ca va sfatuiesc si pe voi…luati o carte buna…lui Kant nu-i statea bine cu un mobil.

Orice învăţ are şi dezvăţ

Dă în jos pentru animaţie!
Cum mă aşteptam, atunci când trimit spre categoira „Mixed” un articol, înseamnă că inspiraţia mea, dezvlotată din cultură („Inspiraţia se dezvoltă din cultură”) ia o altă formă decât cea care trebuie. De vină aş fi eu, voi sau niciunul. Oricum, atunci când un nou articol e scris, se bazează pe anumite fapte întâmplate sau pur şi simplu modul tău de gândire, expus pentru întreaga categorie de oameni. Se întâmplă ca şi acum, neştirea unora de blogul meu. De ce? Ei n-au voie să intre, cine le interzice? Faci cumva diferenţieri? Te crezi tu mai deştept, decât altul?

Normal, la astfel de întrebări m-aş aştepta, dacă aş refuza accesul cuiva către blog. Însă, el este unul liber şi oricine poate intra, fără nicio restricţie, cu nicio diferenţiere socială, inopinat pentru mine. Încerc să minimalizez „munca” mea, ca să nu se considere că aş fi eu cineva cu „nasul pe sus”. Bine, cu nasul stau bine. Percep orice miros, încă sunt bun şi de mână! (Vezi cum am smuls plasa, data trecută din mâna alteia) Dacă cuiva îi flutură banii din buzunare, fără nicio obligaţie pun rapid mâna pe ei şi îi ofer spre mulţumire. Iute-iute, de nici eu nu mă aştept!
Revenind la subiect, nimeni de aici, nu trebuie să se simtă obligat în a citi acest blog, că se mai vehiculează încă obligativitatea mea (Ca să vezi! Şi eu când ziceam că nu vreau să fie pentru toţi, uite invers e. Nu că aş fi sugerat eu.) de a citi şi comenta.
Să zicem că nu sunt de acord cu asta:”Eşti mulţumit, bine. Nu? Liber!”. Trebuie să faci cumva, desigur nu să împaci capra şi vaca, dar într-o aşa manieră încât să fie atraşi.

Doamna Caşcary şi copii
Plimbându-mă pe stradă, trec unul din podurile ce străbat oraşul pentru a trece celălalt mal şi observ următorea situaţie. Atenţie, personajele din familia Caşcary şi numele lor, sunt atribuite persoanelor cu „prea multă fericire”, „needucaţi”, „oligofreni”, „libidinoşi” (Te rog să te uiţi la „Care termen?”, unde se explică pe larg, opinia unei dne.), „circari” sau alte atribuţiuni care îi pot fi conferite, oamenilor ce se încadrează în categoriile de mai sus şi altora, pe care le consider eligibile de persoanjele familiei „Caşcary”.

În faţa mea, cu cel puţin 50m, o doamnă.. un cărucior.. un al 2-lea copil.
Nu ştiu, îmi venea să izbucnesc în râsete, nu numai eu! Doamna Caşcary îşi plimba copilul de x ani, în cărucior, crezându-se la Formula 1! Băiatul al 2-lea angrena acţiunea începută, prin sunetele lui de Formula 1, pe care nu le ştiu reproduce că nu mă pasionează aceste raliuri.
Doamna în continuare, pentru distracţia ei, continuă să meargă pe pod cu viteză, apropiindu-se de mine şi desigur, oprindu-se. Îmi venea să zic, cum nu poate fi o femeie responsabilă, atât de săracă şi cu greutăţi? Păi bine, deja toată lumea începe să-şi înece grijile şi toate cele, întro lume a lor, diferită de cea a realităţii. Atunci, noi o percepem ca fiind o femeie nebună. Cum am relatat şi în trecutul articol, pe care nu prea aţi avut timp să-l citiţi, e nespus de rău că nu putem determina sentimentele celui de lângă noi şi eventual greutăţile. Aproximativ pentru toate lucrurile trebuie să existe o rezolvare. Rezolvare nu este, dacă nu zici. Trebuie să treci de ruşine şi să spui ce e. Gata, ai rezolvat parţial sau total problema şi totul e de domeniul trecutului. Asta în cele mai bune cazuri.
Aşadar, nu orice om care îl vezi mai „cu păsărici”, e într-adevăr cu aşa afecţiune.

Un scurt moment am făcut, în scrierea acestui articol, pentru a mă bucura de cadouri. Ale tuturor şi implicit ale mele. La noi, adică în aproape orice familie din România, când îţi vine cineva în casă şi ai copii, îţi aduc pentru ei diferite dulciuri sau obiecte, ca să nu se ducă cu mâna goală. Eu, nu duc altora din propriu-mi buget(0 lei), pentru că sunt de acelaşi grad cu ei, adică persoanele pe care le vizitez. De ce a ajuns, ca acesta să fie un obicei? Ai o afecţiune faţă de persoana respectivă, eşti înstărit şi îţi permiţi orice sau nu te duci cu „mâna goală”?
„Orice învăţ are şi dezvăţ.”- Oare? În orice domeniu?

La categoria „altele”, cum se întâmplă mai peste tot, în televiziune.. „Îmi schimb grila.”
Nu că m-aş schimba cu ceva, dar parcă aşa ar părea. De ce?
Simplu, vă aduc aici, pe Mirela, care va fi prima şi nu ultima sper, implicată în acest blog, cu motto-ul:”Un articol împreună”. Ziceam la secţiunea creaţie că persoana respectivă trebuie.. etc., găsiţi informaţiile acolo. Aşadar, Mirela ne va însoţi ceva vreme (sper, ca voi să reacţionaţi la polemicile ei) şi sunt bucuros pentru asta. Să vedem ce „va scoate” pentru publicul larg şi înghesuit.

Pepsi de curând a trecut iar pe 2,5L la acelaşi preţ (Preţul la fiecare magazin diferă. Înţeleg că îţi dă gratuit 0,5L şi plăteşti 2, dar eu întotdeauna zic şi altceva. ) pentru că asta e cea mai bună strategie de vânzare. Chiar şi eu sunt un consumator şi beau Pepsi acum mai mult, pentru că e la 2,5L. Cumpără lumea la el, de nu-i adevărat. mai erau câteva promoţii Pepsi, dar s-au epuizat toate. Întrebarea mea e: De ce folosiţi capac Black Eyed Peas?
Promoţia a expirat, concertul a fost/va fi, nu sunt la curent, deci pentru ce au folosit acel capac? Să inducă lumea în eroare, pentru mai multe capace, în caz că vor câştiga ceva?
Suntem noi românii influnţaţi în alegerile cumpărăturilor, de ceva mai mult, oferit întotdeauna „gratis” de cineva?

Să nu uit, dimineaţa trec pe lângă o casă şi văd: „Anunţ derutant!”
„Nu casa este de vânzare! Numai două apartamente sunt de vânzare!”
Ce rost avea să ţină ambele afişe, când putea întocmi unul corect? Unii oameni sunt interesanţi. Pe final, îmi anunţ particparea mea la concursul realizat de Bloggeri.ro, unde am 3 tematici şi voi aştepta, ceva mai încolo să mă votaţi, nu din obligaţie, cât din respect sau plăcere.

Vă prezint o animaţie simpatică.
A fost, dar nu mai e. Nu ştiam că începe automat pe IE. Mulţumiri Andreei.
Numai bine vă doresc, eu şi Jumara.ro. Pe data viitoare!
O carte bunicică, ce pe mulţi i-au impresionat, când au fost mai micuţi.

Nosov Nikolai – Aventurile lui Habarnam
Apasă click dreapta, Save As (Salvează legătura ca..)

Zâmbiţi, până-n ochi nu vine un bliţ!

Articolul anterior a fost unul plin de informaţii, ca şi acesta de altfel. În fiecare zi, săptămână, lună şi an, exact după ierarhia lor (sau cum e) se produc evenimente tragice, îmbucurătoare, care ne fac să fim sensibili, în anumite cazuri. Mi-am propus ca oricând e ceva important, să relatez o mică descriere a evenimentului, cum am început în anteriorul, unde am prezentat Ziua Internaţională a Stratului de ozon (16 Septemebrie). Voi continua lună de lună să fac asta, pentru ca noi să fim puţin mai „deştepţi” decât alţii. Desigur, nu ne comparăm cu cei de clasa a V-a aici, ci doar pentru scopul nostru informaţional.

Acum, că am fost deranjat de la a fi fluent, de către o persoană, normal că voi relata şi întâmplarea. Deseori unele lucruri, mă trimit la a fi identificat cu acea persoană din domeniu. Vă scriam vouă (evenimente relatate în ordine descrescătoare, cronologică), până când primesc un telefon să ne întâlnim pentru a-mi oferi familiei, nişte struguri. Nu ştiam persoana respectivă şi am întrebat-o entuziasmat, dar şi nervos că trebuie să mă ridic de pe scaun, cum o recunosc.
Foarte simplu, are un jerseu şi eu o jachetă. Pretenţiile de aşteptare sunt simple. Să aştept la gunoi, de lângă staţia de tramvai! Chiar la mare, din cauza bronzului excesiv şi că aveam un tricou verde, mi s-a spus să mă feresc în a umbla prin oraş cu el, că mă confundă lumea cu gunoierii (Gunoierii au hanorace sau ce sunt, verzi.). Aşa că se face cum se poate, să mă identific odată şi odată cu acele persoane.

Cum zicea şi dl. viceprimar, munca de jos trebuie făcută de cineva, iar respectul ar trebui atribuit şi lor. Poate sunt oameni săraci şi nu-şi permit prea multe, iar atunci fac această muncă.
Chiar mă gândeam, stând de vorbă cu cineva pe MassAnger(ştiţi, nu m-am abţinut să nu stau online), ce ar fi dacă am şti sentimentele şi greutăţile celor din jur, ca să avem mai multă înţelegere şi nu atâta superioritate, „cică”. Iar pe scurt, nu a trebuit să mai aştept ca un gunoier, că ne-am recuoscut amândoi aşa de repede, doar după zâmbetu-mi pe buze, gândindu-mă cum o voi recunoaşte.
M-a deranjat că am acţionat atât de urât, încât nu mă gândeam că sunt în stare de aşa ceva. Vine căte mine şi fără să vorbim prea mult sau să treacă câteva secunde, îi iau plasa din mână, cum n-am mai procedat aşa cu nimeni. M-am şocat puţin venind înapoi.. Ei, poate eram grăbit!

Cu gândul că nu voi fi prins, dar ce să-i fac, că e pe aşteptare şi nu pot contacta persoana, voi împrumuta numai o poză. Îi voi comunica mai târziu. Fotograf, jurnalist la ProSport, Radu Restivan.


Eu nu am fost prezent la acel eveniment, ştiţi bine poziţia mea. Am zis că merită şi câteva poze acest eveniment, care să zicem e unul amuzant şi creativ. Mi-ar fi plăcut şi mie să arunc ceva creaţie a cuiva, acolo pe lacul acela. Interesant, dar altceva nu am ce vorbi despre, dacă nu am fost prezent.

Avem oameni sau proiecte speciale, prezente în partea dreaptă. theHead, o nouă secţie a CCP, CCP şi Mentorship. Ceva, pentru care cu adevărat ţin. Vă puteţi abona prin e-mail, apăsând „Abonează-te!” sau prin RSS la browser, apăsând iconiţa cu tastatură.
M-am gândit, deşi Mirela a insistat să zicem, că va fi un articol nu prea reuşit, m-am decis să îi public creaţia. Să zicem că involuntar, e prima care ar face un post(în al meu) pentru Jumara.ro Oricum, subiectul era pentru admitere la facultate, dar să zicem că e amuzant şi poate nu chiar atât de . impunător printre altceva mai serios, dacă ar fi.

Prea cald pentru luna august…. „Doar nu crezi ca sunt marlan?”, spuse intepat un tanar cu parul lung si blugi stramti. Totul se intampla la statia “ Suveica” a tramvaiului 21, intr-o dupa amiaza insuportabil de calda. Vorbea peltic cu o doamna in varsta de 65 de ani, care se uita la el urat, pe buzele ei, pline de ruj roz scurs la colturi se auzi: “Stiam eu ca vrei sa iei locul liber, eu cand eram tanara nu mi permiteam asa ceva”. Lua o batista si isi strese fruntea si fata, gafaind de caldura, apoi isi duse mana pe geanta din reflex. Era un trafic imposibil la ora 4, un ambuteiaj ii tinea acolo de 10 minute si toata lumea avea nervii intinsi de astepate si de canicula, se auzea: –
Fraiere!”..”Cine ti a dat ma carnetu?!?”.

Din acel peisaj in care toata lumea se toapea, masinile claxonau pe fundal, se auzea niste zgomote…Nu mai suportau, cineva se simtea rau si i se oferii un loc, se aseza grav pe scaun si tragand de plasa cu borcane, avea nevoie de aer.” Da domnule drumul la usa, vrei sa murim aici?!?” Bataile se auzeau si mai insitent, prea nervos pentru caldura de afara. O adolescenta asculta muzica la casti, indiferenta la agitatia din tramvai, nu o interesa, batea usor si periodic din picior, parca ar fi din alt piesaj. Ceilalti pensionari se uitau cu coada ochiului la blugii largi ai fetei si la felul cum isi prinsese haotic un batic pe cap. Nu o intelegeau, clar!

Continuau sa se uite pe geam, unele doamne cochete isi faceau aer cu evantaiul…iar altii isi stergeau ochelarii, de transpiratie, unii comentau haotic de subiecte expirate, cum ar fi razboiul. “ Da deschide si mata geamul ala mai mult, ca e la capul tau, ca nu mai pot aici, imi creste tensiunea” , “Nu se poate doamna, si eu transpir aici ca un cal si nu am ce face” “Suporta si mata”…in mirosurile perstinentiale, cu muste insitente, cu prazul in sacosa de la piata, cu palarii pe cap..era o zi de august, prea cald pentru august.

Mă scuzaţi, am uitat să vorbesc şi eu despre Budai Beer. Deci este imposibil să nu vorbesc şi eu despre ei, pentru clipul „Indubitabil”. Să zicem că mă lasă cu o impresie nu atât de bună, cât îmi vine să râd de prostia lor. Da, e şi asta o formă de a te distra şi a arăta lumii ceva, de care să râdă, dar e şi ceva ce poţi considera „tâmpit”. Deci urmează clipul şi aştept păreri la el. Moldovenii sunt buni la aşa ceva, în sensul bun al cuvântului. Mă distrează fata, când se strâmbă aşa de mult. Asta e doar opinia mea!

Mâine e o nouă zi, un nou început, o nouă revedere. Bine, că nu toate persoanele îmi sunt agreate vizual, dar să trec peste asta şi să vă spun că toate cele bune vă urez, tuturor şi că ne vedem curând, cu un alt articol.