Arhive lunare: Februarie 2008

Te plictisesc în toată marea ta viaţă.. tu,.. omule!

Marcat ca fiind un articol haotic.

Să-mi fie clar: Îmi pun beţe-n roate şi o să mă doară spatele de la atâta curţenie. În special mintea o să fie afectată, precum de fiecare dată am zis că va fi. Mânânc timpul vostru şi realizaţi că sunteţi tâmpiţi făcând aceleaşi lucruri zi de zi, o rutină. Partea voastră e infimă.. pe când a mea e de toată jena şi atât de mare, încât reuşesc să vă plictisesc … zi.. de zi.

Un om din Instituţie a reuşit să fie primul în acest an, cel care s-a semnat cu gândul. Şi resemnat totodată cu gândul că şi-a pierdut timpul pe aici. Fă!, oameni buni*, ştiţi de ce sunteţi chemaţi aici, între mine? Un ţăran zice: „Vom şti cucoane, dacă ni-ţi spune!” Mi-a rămas în minte chestia de la Moş Ion Roată şi Unirea. Boier de 2 Lei am fost şi precum sunt într-o viaţă ca asta.. de .. 3 lei, unde lucrurile pe care le fac sunt de 2 bani. Atât valorez eu aici.. să vă pun să vă pierdeţi vremea, să-mi pierd vremea.. şi să ajung la concluzia: „Să-l secăm dar dintr-o sorbire.. şi să facem!”.. prima oprire!

Îmi tremură mâna. . ştiu să-mi fac lacrimi.. ştiu să .. să ce!? Pardon, du-te la magazin şi adă un disc şi anume: „KosmoDisc”, să-mi prăjesc spatele.. că doar n-am nevoie de el. Tâmpenie!, tâmpenie! Of!

O compunere extinsă..

Şnurul legat de o speranţă numită „viaţa”

Încep să cred că am umblat din cuib în cuib, reamintindu-mi micile grupuri din societate, printre care am jonglat. Oi fiu eu agreat de câţiva, dar nici strălucit nu sunt. Ţin minte că ştiam să mă bag sub pielea oricui. Dar nu făceam acest lucru prin linguşeli. Dragă, vrei sau nu să auzi informaţia? Ei bine, aşa am reuşit eu să-mi fac toate aceste înghesuiri prin lume, scăpând câte o informaţie preţioasă sau caraghioasă despre personaje diferite, pentru persoane care le-au solicitat.

Reuşeam eu întotdeuana să mă împac. Un fel de „Slugă la doi stăpâni” eram, dar într-o variantă mult mai complexă, ţinând cont de toate detaliile dintre oameni şi tot aşa mai departe, până ajungem la viaţa intimă, care oricum n-am reuşit să o desluşesc. Fiecare ascunde ba ură, ba tristeţe ori chiar şi dragoste puternic ascunsă pentru – iarăşi spun- persoane diferite. Nu ştiu de ce mă refer la persoane. Am lucrat doar cu femei. Aderez pe lângă ele şi ştiu să mă pun bine pe lângă ele, dacă mi se şi spune că .. uite!, ăsta-i de treabă! Dar ce zic eu? Eu să fiu de treabă? Când încerc să mă împac cu 3 lucruri şi nu reuşesc nicicum. EU?! să fiu o persoană aşa de bună? Cred că toată lumea glumea cu mine şi uita să-mi spună: „glumeam” – cuvântul ăsta îl detestam la un moment dat- ca mai apoi eu să fiu liniştit că mă aprobă doar de dragul stupizeniei mele.

Şi-n toată această tevatură a existat simţul de a fi liber şi de a ştii toate dedesubturile din viaţa oamenilor din jur. Drept să spun nu am reuşit să duc mai departe această chestie fiindcă a fost doar aşa pentru moment. Hai că mi-am reamintit de ceva: Încercam eu să cred că totuşi cineva trebuie să mă placă. Dar eram sigur că nu pot fi altcumva din moment ce sunt altcumva. Mi-a plăcut să fiu peste tot, dar nu ştiu dacă gelozia ori cumva.. greaţa au fost problemele pe care oamenii le-au întâmpinat şi astfel m-au dus la împingerea în spate în această societate în care eu nu am loc. Cred că nu mă potrivesc deloc erei ăsteia. Aş vrea să fiu ţăran. De fapt, eu întotdeauna zic că sunt un ţăran şi pur şi simplu refuzsă port ceva, fiindcă aş arăta ca un ţăran. Dar ţăranii poartă de toate. Eu nu. Sunt ciudat şi mai ciudat e că.. recunosc acest lucru. Sper că nimănui nu îi va plăcea de mine întrucât sunt atât de aerian şi de josnic, încât ţi-ar veni să pleci.. Cel puţin eu, n-aş ieşi cu mine dacă aş fi fost altcumva, precum voi sunteţi. Sunt o anomalie în acest mediu şi încerc să mă agăţ, dar odată o să mă distrugă şi acel petic nu va mai fi al meu.. şi eu voi fi deja altcineva, mă voi adapta unui tot unitar. Sper că nu va fi aşa. Uite, acum că aţi aflat câte ceva despre mine şi despre cum zic eu că trebuie să fie totul, vă invit a nu mă mai citi. Pe bune, voi vedeţi câtă pierdere de timp e aici? Dacă v-am convins, apelaţi-mă în al doilea cer. Măcar acolo sper să ajung. De-aş fi în al nouălea aş fi nebun sau drogat. Îmi ajunge să cred că am doar un atac.

____________________________________________________

Zero barat

Poftesc să ştiu şi să cred că familia şi în special fata Maria Reme este în sfârşit într-o stare bună. De când am întâlnit-o, numai plină de necazuri era. Sărmana fată ştiu că avea încă 2 surori, iar traiul lor se baza pe muncile de jos şi nu se descurcau din asta. Cu câtă tragere de inimă puteai să asişti la drama familiei lor. Of!, dar cine nu şi-ar fi dorit să o poată ajuta mai mult? Fata asta credincioasă nu şi-a pierdut cumpătul şi a reuşit să ajungă ce e acum: învăţătoare. Cât de bucuros sunt pentru ea, eu care am susţinut-o de fiecare dată şi îi eram un prieten bun şi de încredere, în ciuda faptului că nu pot să-i definesc ca „prieteni” de-ai mei acei oameni care ştiu să fie peste tot, cu precădere în crâşme sau mai ales să te foosească doar în scopurile lor şi în rest să însemni un nimic, fiindcă există alte persoane care ştiu să facă orice pentru a putea să-şi petreacă timpul alături de omul profitor şi totodată bun. Vreau să fie în minte mea, această femeie, o neuitată imagine din viaţă. Pe atât de săracă şi plină de necazuri, pe atât de înţelegătoare şi bună la suflet era ea. Dacă cineva o întâlnea pentru prima oară, i se putea părea Maria ca fiind o femeie în vârstă şi trecută prin viaţă. Dar ea avea doar 25 de ani. O ştiam încă din copilărie, de când a reuşit să mă înduioşeze şi totodată să mă apropie mai mult de ea. Am văzut-o singură printre noi copii şi eram cu toţii adunaţi să îmbucăm nişte bunătăţi. Ea neavând ce să ofere nu s-a alăturat grupului. Dar eu am văzut-o tristă şi am chemat-o oferindu-i de la mine ceea ce pentru ea era un vis. Cât de amar este să vezi persoane care nu se pot realiza sau mai rău persoane care nu vor să devină ceva în acestă viaţă pe care o petrecem aici în scopuri divine. Câtă dramă peste tot şi cât de mult îmi plac mie dramele. Crede careva că eu nu am trăit una? Aşa lipsiţi de griji putem fi? Nu. Toţi suntem împliniţi în viaţă -până la moarte- cu numărul de oferte în schimbarea noastră. Şi dacă nu vine un tren, plec cu celălalt chiar dacă e mai târziu, eu am nevoie să ajung acasă în familia mea. Maria, ce fiinţă bună! Cât amar a îndurat ea.. dar acum n-are de ce să-şi facă griji.

Când îmi amintesc că după întrevederea cu societatea şi împărţirea bunurior, eu am reuşit să intru la ea în familie şi să fiu bine privit întrucât îi ajutam cu ce puteam. Ba mai aduceam de acasă mâncare, ba mai cumpăram din banii puţini pe care reuşeam să-i strâng. N-am avut niciodată o părere de rău fiindcă am ajutat-o. În schimb, dacă ajut o persoană cu un aer de prieten şi mi se va întoarce spatele în viitor, atunci îmi pare rău doar pentru pierderea timpului. Dar cu Maria n-a fost vorba de aşa ceva, fiindcă ea era mai specială. Era o ea cu un caracter puternic de el, influenţată de greutăţile de zi cu zi.

Şi-mi aduc aminte prima discuţie cu ea:

-.-. – -. – .. -. ..- .- .-. . .- .. -. .–. .-. .. – ..- .-.. -.-. .- .–. .. – – .-.. .-.-.-

Dacă în zece zile se prezintă rapoartele cu acelaşi număr de oameni pe aici: 2(un altul şi eu)
, atunci renunţ aici şi îmi caut mai multe cărţi de citit. Posibil să fie o hotărâre definitivă. Cum vedeam şi undeva: „Este la modă să ai blog! Înscriete şi fă-ţi şi tu!” Mai bine vă las cu toate blogurile din ţară. Eu sunt unul. Ei sunt alţii.

Scrie un comentariu

Din categoria Special