Arhive lunare: Octombrie 2007

Două diferenţe: tratament şi bani

Doar două diferenţe sesizabile pot observa eu, după o lungă şi bine meritată şedere în Pădurea Neagră, de aici de pe plaiurile bihorene. Vă pun aici nişte poze, atât de evidenţiatoare, atât la bani cât şi la tratament. Dacă nu ies astea din poze, reies din descrierile făcute de mine, de grup, de sora mea şi de cine mai vreţi voi.

Două locaţii: Pădurea Neagră – Şuncuiuş

Pădurea Neagră

Localitate aşezată la vreo 20 km depărtare de primul oraş ce-i iese în cale (Aleşd), cu o peisagistică tumultoasă în tot ceea ce înseamnă lemne, adică pădure. Ce e bine de reţinut, faptul că acest sat e plin de Digi.tv, iar semnalul de la ceilalţi operaori, în afara de Vodafone lipseşte. Şi la Voda ai, doar dacă te apleci până la pământ. practic doar de-l venerezi, cum alţii fac. În fine, lipsa de comunicare întăreşte sau slăbeşte relaţiile cu ceilalţi. Depinde cât de bine te înţelegi cu persoana respectivă. Stai că aveam şi eu semnal, cât pentru a primi mesajele, doar de la magazinul unde se vând seminţe bune. Satul sămânţarilor, a televiziunii, a chefului.

Pas cu pas vezi natura îmbucurătoare şi nu te minunezi, că doar ai mai văzut aşa ceva. Un drum lung de vreo 10 km dus-întors a fost cel mai minunat din ziua de Sâmbătă. Picioarele noastre erau pe pământ în acest timp, umblând de-a brambura pe drumul către Izvorul Fermecat, de unde apa cea minerală şi plină de fosfor care se depune pe sticlele de plastic aruncate peste tot, te încântă cu a ei savoare. A fost pentru prima oară când am băut dintr-o sticlă ce ziceam eu că e mizerabilă. Dar apa a fost bună şi peisajul minunat. Poze v-aş da, dar eu nu sunt cu ele din diferitele-mi motive. Poze cu mine mă refer, în care să apar eu. Doar de sus arăt bine. Era astfel o nuntă, dar nici măcar în 30 de minute parcurse cât am tot umblat din drumul de 5 ore, nu am reuşit să văd mireasa, deşi a trecut alaiul cu claxonul pe lângă noi.

Săraca localitate nu are nicio vină pentru faptul că alţii îşi bat joc. Ei cu ale lor şi noi cu a noastre. Îmi încep nemulţumirile absolute referitoare la deplasarea până la această locaţie cât şi tratamentul de aici.

Transportul (dus-întors):

De când mă ştiu urăsc autobuzele gen: Ikarus, Rocar. Urăsc autobuzele în general. prefer tramvaiele şi trenurile. Aşadar o plecare nu poate întotdeauna să nu se lase aşteptată de surprize. Stăm noi ce stăm o oră şi noroc că sunăm să vedem unde e „autocarul„, de nu mai apare. Simplu. Doar a uitat că are cursă cu noi. Aşa buni sunt cei cu care am bătut palma, de nici alţii nu vor mai merge cu ei. Pe scurt: drumul către localitate a fost făcut cu un minibus. Obligaţi am fost noi să stăm în picioare X km. Plus că erau câţiva centimetrii depărtare, de la a cădea în prăpastie cu un număr impresionant de oameni, bagaje şi kg.

Când să ne întoarcem.. credeam că cerul va cădea pe mine, adică mai degrabă ştiam că mă va apuca acele transpiraţii reci, când ceva nu îmi convine sau când se instalează senzaţia de vomă şi disconfort general asupra tot ce sunt eu. Un autobuz! IKARUS! Autobuz de pe vremea lui Papuc. Numai să-l văd şi deja îmi ştiam soarta. Data viitoare, dacă nu ştiu mijlocul de tranpsort, niciunde nu mă mai duc. Vă arăt imediat poze cu mijlocul de transport la Şuncuiuş.

Mâncarea:

Aţi auzit cu siguranţă de batjocură. Acolo e nepotism în acea pseudo-pensiune agro-turistică. Lucrează nana Ilonka, baciu Fekete, fata Szandi şi mai ştiu eu ce nume or fi având ăia. Dacă la mâncare nu se pricep, la altceva credeţi că se pricep? Oare? Toţi am declarat că nu mai avem ce căuta acolo. Să-ţi dea ţie orez nefiert, margarină expirată de 3 luni şi bucăţi de carne, de nici pe o măsea nu îţi ajung. Eu la gabaritul meu, ţin mult la mâncare. Noroc cu Vali că m-a îndopat sau mai bine zis, m-am servit eu mai departe.

Cazarea:

Cu siguranţă s-a zis că am avut cea mai bună cameră disponibilă. Eru şi câteva cabane. Să nu le zic cocină. Porci puteai întreţine. Oameni doar de erau săraci de-a dreptul. Cu o sobă de aia, de-ţi vin şi fumul în cabană şi mizerie peste tot.. chiar şi pânză de păianjeni am văzut undeva. Ce să mai vorbim. Se adunase tot satul acolo. Beţivii erau printre noi. Execrabile servicii prezente în Pădurea Neagră la pseudo-pensiunea agro-turistică şi bază sportivă Electro Star Marghita.

Părţile bune: Peisajele care orcium sunt şi altundeva. Izvorul acela fermecat. Pădurea pe care m-am cocoţat şi cu care mi-am făcut poză cu un fost copac în devenire. Magazinul cu seminţe bune şi cu produse de calitate. Parcul care mi-a oferit acel leagăn. Natura ce a ţinut cu noi. Faptul că am fost împreună şi ne-am mai distrat cu una alta.

Şuncuiuş

O adevărată plăcere să stai în acea pensiune. Totul e ca la carte, unde poţi spune că luxul e o calitate. Transportul în condiţii de confort, cu Săgeata Albastră. S-au oferit 3 mese pe zi, consistente. Dimineaţa cereale de oricare tip de la Nestle. Pâine prăjită, ouă. Dupămasa şi la cină se dădeau meniuri consistente. Să zic doar: Piure de cartofi cu 3 grătare. Baie separată dotată cu săpunuri, şampoane şi 2 prosoape la fiecare pat. Astea sunt condiţii. Plus că mai nou e şi Profi şi Kenvelo pe la ei. Asta da.

Am fost şi eu anul trecut, însă la o altă pensiune din asta mai.. ieftină. Tot pe unde-i ieftin şi prost văd că dau. Aţi privit diferenţele. Şuncuiuş 120 RON – Pădurea Neagră 65RON

 

Poze Şuncuiuş

Săgeata Albastră

Poze Pădurea Neagră

Slideshow peisaje

Pentru că totul are un sfârşit, vă salut pe toţi şi sunt bucuros că totuşi am mers în această vacanţă uimitoare. Numai bine.

3 comentarii

Din categoria Extra Selecta

Îmi pun o barieră în cap. Una extra

Azi e 26. E Octombrie, e Halloween. E ziua Jumară. Sunt 4 luni, de dezvoltare. Azi plec. „Azi vii, mâine pleci.”
Îmi rezerv şi eu dreptul la o vacanţă. Nu? Una lungă şi plină de somn. Aşa sper că va fi, pe o perioadă determinată. Până atunci, voi nu aveţi altceva de făcut, decât să vă uitaţi dacă rulează o secvenţă din marile desene create de Warner Bros. E o secvenţă exclusivă, până în 30 Oct., când puteţi cumpăra, cei din Papua Noua Guinee, video-ul cu celebrele animaţii. Şi mai jos erau cei de la Twentieth Century care au zis că un alt video de-al meu pus pe Youtube, nu e cel legal. Numai tot cu de ăştia să am de lucru.

Apasă pe papagal.

Nici gând ca întotdeauna bariera naturală să ne fie de folos la maximum, în toate condiţiile ce pot apărea. De aceea, eu mi-aş pune o barieră extra pentru a mă ajuta să reîncerc o redefinire a prostiilor ce le scot pe gură. Da, citiţi blogul ăsta şi aflaţi că de fapt în realitate, numai prostii pot scoate pe gură. Depinde dacă prostia e considerată o normalitate şi eu în particular zic că e ceva stânjenitor (aici vorbindu-se despre .. prostii din alea mari, ce implică forţe ale zeiţei fertilităţii şi a zeului fără potenţial în a fi crezut). Prostiile mele sunt în general, vorbe fără sens. Să-mi spună careva că eu am gărgăuni în cap şi atunci îmi pun 2 bariere în plus. Voinţa şi abţinerea în a mai vorbi cu diferitele persoane. Apăi orice aş fi gândit eu şi ar fi fost bine, tot prost rămâne. Da.. e simplu să taci. Când taci te poate influenţa şi persoana lângă care taci. Uneori să faci afirmaţii unora de genul: „Eşti prost” sau „tâmpit”, îi împinge pe respectivii să creadă întru totul că au devenit proşti. Bine, asta numai dacă le spune mai multă lume. Extraordinar, dar ce mă bag peste săracul om. Îi e lui bine şi aşa. Oare?

Nu subestima puterea oamenilor proşti în grupuri mari

Aşa cică era scris pe un tricou, acum 3 ani. Da, omul declarase că era prost. Prost că nu făcea una sau alta şi a ajuns să fie un nimeni. Bun, dar asta nu include toţi proştii. Nici măcar nu ştiu câte tipuri de proşti sunt. În sensul că unii sunt proşti sau sunt proşti. Alţii se prefac, pentru amuzamentul altora. Dar ei sunt consideraţi oligofreni sau măscărici. Mi-ar zice mie cineva să termin cu asta. Dar de unde ştii că poate oi fi chiar eu un prost, chiar şi acum, când probabil trebuia să fac altceva.. însă îmi petrec timpul aici, lângă barierele mele. Că doară de nu era vorba despre prostii, nu ziceam de bariere. Îmi pun una extra să văd cum funcţionează şi vă zic mai apoi. Cât de bun va fi rezultatul.. nu ştiu. Probabil aşa cum e şi cu abstinenţa. Bine, aici cică e mai uşor. îţi reflecţi comportamentul doar, nu neapărat trupul care începe să fie mătăhălos. O matahală, o namilă de om, o batoză, o tonă umană. Cine ştie câte expresii mai sunt? Dar pentru proşti? Asta o ştiu numai: „Eşti prost de dai în gropi.”;”Prost ca noaptea.” şi cumva:”Înalt ca bradul, prost ca gardul”. Bun. Hai că mă opresc aici din exemple şi le continuaţi voi de.. puncte puncte.

Simfonica

Am participat şi eu la concursul realizat de către Cotidianuîn cadrul secţiunii:”Simfonica”. Am cumpărat..adică nu eu, dar deţin câteva colecţii însoţite cu CD-uri şi am văzut că era un concurs realizat pentru prima oară în cadrul acestei secţiuni. Întrebarea era simplă: „La ce vârsta a susţinut Felix primul concert?” Eu ştiu să răsfoiesc, dar păcat că nu e prezentă funcţia CTRL+F . Astfel răsfoind, am dat peste faptul că Felix a susţinut primul concert la vârsta de 9 ani. Căutam doar cifra în toată cartea. Dacă mă întrebaţi despre Felix Mendelssohn-Bartholdy, nu vă ştiu zice altceva decât vârsta la care a susţinut primul concert. Aşa.. mai am în colecţie: Hector Berlioz, Gustav Mahler, Joseph Haydn. Dacă bine îmi aduc aminte şi Jurnalul Naţional a început o astfel de campanie, care include cărţi, dicţionare şi filme. Din câte îmi aduc aminte, am câteva colecţii vechi de „lăutari” şi noul album de la Iris parcă. Nici timp să mă uit peste toate n-am avut. Ce mai contează, când ai toată libertatea de a alege. Aşadar mă voi îmbogăţi peste o săptămână cu: 1 CD Espana Bolero – Spanish Favourites + set dublu DVD Mozart – Die Zauber Flote. Cotidianul.

Să vină sfârşitul

Ca pe orice final, eu iar vă pregătesc animaţii cu vise adolescentine cum se declara pe aici şi care mie-mi plac. De data asta calitatea nu e prea bună, însă mi-a plăcut copilul. îi ziceam că e nesimţit. Totuşi şi-a făcut avere de pe urma lor. Dacă arunca banii în fântână nu era totuna? Bine-bine, asta era pe vremea aia medievală, unde dacă nu îmi dădeai banii, erai executat. Azi pentru 10RON mergi doar la Poliţie pentru consultare. Şi să nu vă vină să credeţi.. publicasem un trailer de la „The Omen” şi cei de la Twentieth Century Fox Film Corporation au zis că e o copie ilegală. Nu dragă, era de la IGN cu doar 2 milioane e vizualizări şi 400 de comentarii. Mă rog, al meu era cel mai bun. „Dear Member:This is to notify you that we have removed or disabled access to the following material as a result of a third-party notification by Twentieth Century Fox Film Corporation claiming that this material is infringing:The Omen 2006 -Trailer: http://www.youtube.com/watch?v=BaE-qh3zJMM Repeat incidents of copyright infringement will result in the deletion of your account and all videos uploaded to that account.”

Îmi cer scuze. Am citit povestea: Cu o singură monedă la fântâna pieţii, pentru a-şi îndeplini o dorinţă, o fetiţă e prinsă la mijloc de către doi muzicieni de stradă, care ar fi vrut ca acea monedă să ajungă la ei. Fetiţa mică, Tippy (eu credeam că e băiat.. scuze) e acum implicată în disputa muzicală dintre cei doi.

Scrie un comentariu

Din categoria Extra Selecta

Fructul amar

Vizionează videoclipul sau vizita ta în această zi a fost în zadar.

Când încerc să înţeleg un titlu, mă gândesc la modul cel mai profund, pe care el îl poate explica şi o interpretare pe măsură, la care autorul probabil nu şi-a închipuit chiar şi acea secvenţă, din multitudinile de gânduri ce i-au ieşit din colţişorul de compasiune. În cele ce urmează e prezentat un videoclip, „In memoriam” care te lasă ori fără cuvinte, ori cu picuri de lacrimi. Depinde cum ştii să înţelegi situaţia. Sigurat că va fi prezentă şi o afirmaţie de genul:„super”, „excepţional”, „impresionant” E cumva imposibil să nu poţi admite acest lucru. Dacă totuşi se poate, înseamnă că tu nu ştii ce înseamnă ceva „bun”, care să placă ochilor şi care să te emotioneze, într-un hal, de îţi vine să spui că e cea mai bună creaţie(video), din câte ai văzut. Nu contest faptul că nu ar mai fi şi altele. „Acrofobia” şi „In memoriam” sunt favoritele mele. Ce-i drept, „In memoriam” e mai lung. Ambele sunt bune şi de apreciat. Chiar mă bucur uneori că am prilejul de a găsi astfel de creaţii. Astea fiind zise, mă opresc aici cu descrierea de început. Voi urmăriţi video-ul, citiţi mai departe paragraful(/ele) de după video şi mai apoi comentaţi.

Când vorbeam despre „Fructul amar”, în statusurile mele de la MassAnger şi în articole, mă refeream la cartea ce urma să o am în mână, dar care tot nu a mai apărut. Aşa că nu pot include alte informaţii desprea ea, cât despre ceea ce vreau eu să zic. Dacă tot mi-a venit ideea să scormonesc trecutul.. uite câteva poze de la „Toamna orădeană”. Ştiu că erau la fani, adunaţi lângă maşina lui Alex (Alex şi ceilalţi componenţi ai trupei) şi toţi ssăreau pe el, pentru o poză sau măcar un autograf. Am trecut pe lângă el şi el pe lângă mine. Nici măcar mâna nu i-am dat-o, în semn de salut. Darămite poze. Cred că ajunge cea de jos. Consideraţi că am făcut-o eu. Practic eram pe lângă VIP-uri şi ascultam bârfele lor. Cum nu ştiu care reuşit să îi ardă geaca lui nu ştiu cui, cu mucul de ţigară. Cum cineva din public a aruncat cu ceva în ei.. Faze şi faze. Dar măcar de aveam şi eu invitaţie. Apropo, ăla de la Happy Cook ce era la Transilvania, se plimbă cu fosta maşină Happy Cook prin oraş, dar acum e la Antena 1.AlexDupă toată liniştea din prima parte cu care v-am obişnuit şi mai apoi după tămbălăul cu Alex, trec şi pe partea mea.Mărul amar În timp ce.. mă gândeam dacă public sau nu o poză, am mai făcut alta ce nu mă conţine şi deci, pot să o pun aici. E vorba despre „fructul amar”, acesta fiind mărul ce e pe băţ. Dacă era mai dulce învelişul, nu îi ziceam fruct amar. Însă cu toate E-urile şi tot dezgustul creat, m-a împins pofta de măr.. să-l spăl acolo la chiuvetă, ca mai apoi să fie comestibil. Doar o mică poză e aceea, cu mărul meu învelit în cine ştie ce amestec. Ca să nu vă plictisiţi, vă dau şi o altă poză, de Halloween. Păi..ce?Păreri despre poza de Halloween: „Deplasată.”;”Mie sincer nu îmi place. ” ;”Un porc, aşa, pe background roz, guiţând un link.”; „sincer mie NU imi place ti-am si inchis avatarul.Ii ca si cum ai musca dintr-un porc spinos”. Aşadar doar 3 păreri şi altele-n gând, despre această poză „minunată”. Aştept şi altele, tot în acest gen. Dacă 99 de oameni gândesc la fel şi doar tu unul singur zici că nu.. înseamnă că eşti nebun. Bun, hai că-i gata contest-ul.În încheiere, dă-i cu părerea acum, la acest articol şi mai departe, fă-ţi timp pentru astfel de mici escapade pe aici prin „Fructul amar”, poate în viitor un derivat al Jumara cu ă.

8 comentarii

Din categoria Extra Selecta

Câteodată treci nepăsător pe lângă cei cu adevărat puternici

Deseori, toţi suntem puşi într-o situaţie din care simţim că nu mai avem scăpare. Da, e o disperare care parcă mănâncă totul din ceea ce a mai rămas, ca tu să poţi face faţă şi aştepţi ajutor venit din partea altora.. dar care întotdeauna întârzie din diferitele cauze ce pot apărea. Dacă vreau acum ca totul să devină melancolic, mă gândesc la diversele situaţii în care simţi pur şi simplu că nu mai vrei să lupţi pentur ceva, care poate e un lucru atât de banal. Din câte ştiu eu, ceva poate părea banal mai apoi, doar din momentul în care ai experimentat acel lucru. Probabil că eu greşesc zi de zi, la modul în care eu percep anumite lucruri. Poate că totul e o normalitate şi mie nu mi se pare. Bun. Salvarea asta vorbim despre ea imediat, după ce zic de campania aceasta împotriva discriminării etniei rome. Orice ne poate sensibiliza ca mai apoi să înţelegem că nu contează aproape orice, pentru a duce o viaţă fericită.

Discriminarea se învaţă de acasă


Dacă acel copil nu l-ar fi avut prieten pe rom, cu care bine se poate observa că i-a făcut o oarecare plăcere în joacă şi a contribuit la o bunăstare a celor doi, poate că totul era aproape pierdut. Nu este cazul meu să cunosc astfel de personaje, însă peste tot dai de câte ceva care sigurat te lasă cu inima frântă. Cazuri peste cazuri şi noi trecem pe lângă ei cu nepăsare.. ce sunt ei? Nişte romi! Rom să fii, că parte n-ai, din bucuriile vieţii! Rareori puteţi observa un secretar general al României să fie rom sau un doctor de elită sau mai ştiu eu ce. Ei sunt privaţi de libertatea de a alege. Ei sunt conduşi de noi, de părinţii lor.Cu ce e vinovat copilul acela, că a nimerit într-o familie de romi?

Se zice că e totul: „Cum ţi-a venit norocul.”. Nu, nu e aşa. Nu e vorba de noroc sau de altceva. Pur şi simplu ai nimerit acolo. Cine zice că dacă eu acum eram născut în Olanda(Welkom bij orange), nu puteam fi la fel de bun tot în acest domeniu. Cine ştie, poate aş fi ajuns cineva mult mai important. Poate că totuşi aş fi fost un nimeni. Unde te naşti.. nu ştii. Ce vei fi? Nu ştii, dar poţi decide asta. Acces la educaţie trebuie să ai şi la prieteni! Bine, aici nu vorbesc mai multe, că deşi eu sunt puţin bronzat, poate că mă consider uneori ca şi într-un caz mai special, al acestor minorităţi. În sensul că nu profit din plin de timp şi sunt o pierdere de timp. Da, primul pas ce l-am făcut e raţia scăzută de ore petrecute-n şir la această „Sticlă colorată”, care nu face nimic altceva decât să mă prostească şi să-mi consume nervii. Nu ştiu, voi nu aţi simţit că sunteţi părăsiţi din toate părţile şi nu mai vrei alt mijloc de comunicare? Fie, nu sunteţi voi aici să trăiţi cu mine şi de-ale mele. Nu-i aşa?

Noi europenii, probabil suntem mai deştepţi decât americanii, din cauza că ei au un os

O caracteristică specială a craniului americanilor, citeam undeva mai zilele trecute, este prezenţa osului epactal sau os Incae, în zona occipitală. Prezenţa acestui os, continua savantul, se datorează unei persistenţe a suturii transversale occipitale care se închide de obicei în timpul vieţii uterine. Prin urmare, este un semn al dezvoltării întârziate, un indiciu al unei rase inferioare.

Henry Miller- „Tropicul Cancerului”, o carte distribuită de Cotidianul. Ar trebui să îmi fie ruşine că e atât de bună şi eu încă o citesc? V-am dat un fragment din ea, adică acea poză cu primele pagini din ea. Ceea ce e la început, are o continuitate pe parcurs, dar mai apoi se axează pe lucruri serioase. Da, ăsta nu a fost un citat de al meu, ci de al lui. Deci el fiind mort, nimeni nu îl poate acuza de .. diferenţe rasiale. Da. Aşa facem noi. Un copilaş cu pielea de cafea şi noi zicem că nu merită nimic. Ce a făcut el atât de rău, încât să reacţionăm aşa? Să ştiţi de acum încolo, că voi aveţi probleme cu romii needucaţi şi iresponsaibili de faptele pe care le comit. Problema nu se concentrează asupra copiilor. Totuşi e inevitabil de a observa cum .. numărul lor creşte zi de zi. Noi trecem pe lângă ei cu nonşalanţă şi uite.. ce vom deveni curând. Oameni printre oameni.

Simt nevoia să fiu tratat regeşte. Nu de alta, dar la zodiacul din revista de bucătărie, mi-a recomandat o mâncare japoneză. Eram singurul de pe pagină care cred că avea doar o scoică mică, de mâncat. Pe când ceilaţi aveau farfuriile pline. Bine că pe mine mă ţine toată lumea la regim şi nu de oricare: regim la vorbe, la fapte, la relaţii interumane şi atunci eu normal că nu sunt mulţumit. se mai întreabă lumea: „Dar ce ai?” Zâmbiţi, vă rog. Aşa… trebuie să dai întotdeauna senzaţia că totul este bine şi nimic nu e în neregulă.

3 comentarii

Din categoria Extra Selecta

Aprecieri aşteptate

Gata. Sunt hotărât să nu vă omor cu cititul, ce dăunează ochilor şi atunci… vă pun să vă uitaţi la film din nou. Raul Taciu cu „Acrofobia” a reuşit să câştige competiţia naţională la Anim’est. Ne bucurăm pentru succes şi aşteptăm şi alte creaţii de ale lui, pentru a fi apreciate.

Şi acum videoclipul: Acrofobia – Raul Taciu
Apasă pe logo.
Prin neglijenţa mea.. Voi nu prea aţi reuşit să înţelegeţi ceva din „Două puncte” -Bogdan Dumitrescu, fiindcă nu era varianta completă. Pe această cale îmi cer scuze pentru modul în care a fost tratată pelicula.

Altele ce vouă v-aş putea spune, nu sunt multe.. Aştept ceva special şi cine ştie.. Până atunci, vizualizaţi filmele şi ne vedem pe data viitoare. Asta ca să nu spuneţi că iar v-am obligat şi etc. Numai bine.

2 comentarii

Din categoria Extra Selecta

Zi de 13, cu aerul de ieri

Notă: Din cauza timpului meu, unde în celălalt articol îmi exprimam faptul că nici pentru mine nu mai am timp.. ei bine, s-au modificat toate lucrurile. Astfel să nu rămâneţi surprinşi de textul de mai jos. Plus că am făcut multe omiteri, din cauza neconcordanţei mele şi a timpului. Tot vă zic eu în ce a constat distracţia mea de ieri.

Eram aici, în faţa monitorului şi vorbeam despre o ieşire în oraş cu alţii, dat fiind faptul că era ziua oraşului. Eu am refuzat orice contact vizual cu alţii, din diferite motive. L-am văzut şi pe Băsescu. Era la vreo 3 metri de mine, dar nu am dat mâna cu el. Ştiţi de ce.. într-o zi o să ajung preşedinte. Convingerea asta se adevereşte zi de zi, prin extraordinarele aprecieri realizate de trecători, cu privire la „cât de bine-i stă la ăsta” costumul..oricare ar fi el. Obişnuit sau nu. Bun, dar ce contează acum vine. Sau aşa cred.

Aşadar împins de toate şi de bani recurg la cea mai agresivă formă de a pleca în oraş şi anume.. aceea de a părăsi PC-ul. Apropo, că tot mi-a venit această prescurtare, să ştiţi că ieri am primit un CD de la PNL. Erau pe centru şi ne explicau valorile. Noi eram ocupaţi cu statuia lui Lazăr deci,nu aveam nevoie de sfaturile lor. Că n-au venit să vadă descoperirea. Bun. Ajung cu un întreg grup de prieteni şi alte cercuri ale familiei şi ne surâde ideea să ne dăm pe vreun fel de „Top Roll”(ăia din Dâmboviţa precis ştiu, că de acolo sunt.) care te-nvârte până se termină tura.Stau la coadă, oamenii ne împingeau cu nerăbdarea în balustradă şi era să rămân cu un picior afară şi restul corpului la aşteptare. Bara aia se va rupe într-o zi. Nimic mai mult, mă urc şi încep mai apoi să râd de atâta adrenalină. Picioarele crăcănate dansau precum mă învârtea maşinăria, iar publicul era încântat şi dornic şi el să participe într-un număr mai numeros. Clar am fost atracţia zilei. Un nebun, ce dă cu picioarele şi stă cu ele crăcănate să le arate tuturor. Dar mau durut fesele mai apoi, că trebuia să ţin strânse picioarele, să nu ies din scaun şi să mor. Aveai o siguranţă..că doa asta m-a făcut să râd şi să nu mă speriu. Eram singurul care râdea şi ceilalţi care strigau. Înfiorată şi distrată a fost lumea. De când cu Aqua Magic, clar am căpătat o mai multă experienţă în a nu-mi fi frică. Cu barca marinarului m-am dat, ridicându-mă cine ştie câţi metrii şi credeam ca nu mai pot de picioare. Îţi tremurau involuntar. Tuturor ne era aşa situaţia. Dar noi ne dădeam, că doar de aia am plătit.

După distracţie şi mâncare, continuasem cu „Casino”. Prin Lotus Market la vreo 2 noaptea eu mergeam în casino, să joc şi eu de 10RON că ştiam că nu voi câştiga vreodată. Dar erau câteva şanse, însă eu unul.. nu dau banii pe degeaba. V-am zis cât de avar sunt? MultigaminatorCheltui zilnic bani. Oricum pe mine mă surprind unii oameni. 1000RON să-i duci pe apa Sâmbetei, pe ruletă, doar fiindcă nu i-a ieşit ştiu eu care număr. Asta nu e tot. 40000RON a dat unul, ca să îi piardă pe toţi, după ce a stat cca. 10 ore la jucat. Aoleo, de-mi dădea şi mie din banii ăia, cred că le făceam aici reclamă pe 2 luni la matrimoniale. Şi eu aveam un joc preferat: „Rollercoaster”, dar preferatul tuturor era: „Lucky Lady Charm”. Automatul din imagine avea o aşa o „foame de bani”, încât pur şi simplu îţi dădea senzaţia că îi cere „stomacul” mâncare. Incredibil câţi bani poţi pierde la aşa ceva. Noroc că ăsta-i Multi gamer şi dacă vezi că nu câştigi la unul, sigurat câştigi la alt joc. Depinde nu de noroc, ci de cum lucrează aparatul. Sunt şi şanse să câştigi şi triplu decât ai băgat, poate chiar şi pentru acea sumă modică. Cu ce-am rămas eu?

Am aflat că pe chelner/casier îl cheamă „Ghiţă”, care nu-şi îndemna oamenii să nu-l mai aştepte la portiţă, adică la casino. Pierdeau săracii pe capete. „Wie gehts?”.. aşa credeam eu că-l strigă pe om. De fapt era:”Vi Ghiţă?”. Îţi distrugi degetele, dacî stai mult cu mâna pe acel mâner ajutător. Numai să tot dai „Start” şi te dor degetele infernal. Sau poate doar pe mine? Preferaul meu joc rămâne oricând: „Bingo.”

Unde-am vrut şi unde sunt. Mai jos e articolul ce trebuia să fie. Diseară vă uitaţi să mai vedeţi şi voi câte ceva.. Mulţimea, că nu prea poţi vedea altele. CAMERĂ

_______________________________________________________________

Greu mi-a fost data trecută, pentru mai ştiu eu cine sau ce. Ce mă surprinde într-atâta de mult, e că.. nu aţi prea zis nimic la ăl de jos articol. Cum şi mie mi se pare că trebuie să reintru în rând şi nu cumva să am un post pentru 13(uu..superstiţioşilor)..îl am azi pentru 12. Oficial, azi e zi de 12 Octombrie unde eu şi cu voi.. vă voi (las’ că sună bine) introduce într-o lume a istoriei florilor cu care m-am jucat din plictiseală, la evenimentele la care am luat parte. Dar nu e orice eveniment, că doar o singură dată se petrece pe an. Aici la mine sau în Spania sau chiar şi în Papua Noua Guinee.

Precum ziceam şi tot zic şi continui.. această zi de 12 e una specială. Bine-bine, dar despre ce e vorba şi ce atâta tevatură? Hm.. Hai să „surfăm” pe Internet şi să găsim informaţii.

„Momente de eroism, de dragoste de ţară s-au petrecut în zilele crâncenelor lupte pentru eliberarea ţării de sub dominaţia fascistă. La 12 octombrie 1944, oraşul a fost eliberat de către trupele române şi sovietice care primiseră şi concursul larg al populaţiei de prin părţile locului. Azi Oradea este unul dintre marile metropole ale ţării, cu largi perspective de dezvoltare. „(..)

Bun… Deci azi vin o droaie de muzicanţi(Am aflat şi o deosebire dintr „muzicant” şi „muzician”. Nu neapărat poate îngloba pe toată lumea într-una sau altă categorie. Când cineva zice: „Eu sunt muzicant şi vin la nunta ta pentru 5000 de euro.„, înseamnă că nu are vagi cunoştinţe şi deci nu e un talent(înnăscut..?). Pe când un muzician e cu totul altceva.) ca să ne încânte urechile la maximum. Cine vine? Păi ştiu doar că poposeşte Dj Fly Prroject mâine şi ne va lăsa cu impresii. Dar eu tot nu merg. Spune-se că e o premieră naţională în România la Teatrul de Stat Oradea. Tocmai la noi să fie această onoare prezentă? („Iubire de clovn”, Sâmbătă de la orele 19. Un spectacol de stradă cu de toate. )

Distinsul şi onoratul „Aurel Lazăr” a primit în dar de la un club de aici o statuie pe care eu am reuşit să o văd încă nedezvelită. Atâtea oficialităţi şi atâta importanţă acestui eveniment s-a alocat, încât mie-mi venea să leşin de frumuseţea florilor din împrejurimi. Nu, nu sunt alergic.. dar eu le scăpam de petale. Pe ele, florile. Mie întotdeauna mi se întâmplă să nu mai pot face una sau alta. Aşa că rămâne totul precum vedeţi. Şi singura poză ce v-o dau, că ea e cea care s-a salvat din multitudinea de 54, după incidentul de „Low space disk”.

Statuia dezvelită AltaAlta2

Statuie nedescoperită

6 comentarii

Din categoria Extra Selecta, Special

În orice întâmplare, trebuie să fie un haz..chiar şi de necaz

Bine ţin minte sau îmi joacă mintea feste? Nu, cred că ştiu foarte bine ceea ce am reţinut. Nu atunci când trebuie să răspund pentru ceva. Fie.. ştiu că data trecută şi nu numai, v-aţi speriat îngrozitor de ciudăţeniile pe care le-am scris şi m-am decis să nu mai intru chiar atât de mult în detalii, că doar vă speriu şi vine bau-bau. Sincer.. mai bine aveţi grijă de voi, pentru că şi scutecele-s scumpe. (Precum eu le port, purtam şi le voi purta..) Chiar şi data trecută vă spuneam conflictele între titluri şi mintea mea. Acum spun că titlul era:”Ceva pute„, dar în urma a tuturor întâmplărilor realizate în câteva ore şi după experienţe neplăcute sau mai bine zis „momente” neplăcute şi suprapunerea cu altele mai bune, m-au făcut să schimb titlul ce „puţea”, cu un altul ce sună mai bine. Şi e mult mai amuzant. Dar să revenim la ale mele, înainte de a trece la ale noastre.

Îmi e uşor să trec de la o stare la alta. Eu detest şi în acelaşi timp îmi face plăcere să trec din melancolie, stres, ceartă şi ce o mai fi, la ceea ce era dinainte. Adică din starea rea, înapoi la cea bună. Bambilici? Nu ştiu.. depinde cine/ce/cum se joacă cu mine. Poate că stările astea sunt prea bune a fi împărtăşite cu oameni ce nu au de-aface cu ele. Ce vorbeşti? Nimic, doar îmi exprimam părerea. Care totuşi nimeni nu mi-a cerut-o. Aşa-i?

Bun. Vă prezint aici, în rândurile de mai jos ce urmează.. un scenariu de întâmplare prostească şi totodată hilară(Oare nu cumva aş vrea să aleg ambii termeni, ca fiind unul singur?) în ceea ce priveşte acţiunea întâmplată.

Dispensarul

Personajele participante în acest episod sunt:

  • O altă doctoriţă, faţă de cea centrală.. pe nume: „Doamna (Gr)Avidă.”
  • Doamna moderno-‘napoiată
  • Fetele din „Casa Minunată” – cea mare:”Necoapta.” şi aia mică:”Hi-hi girl.”
  • Femeia cu pruncul mic insistent
  • Cele două +1 cunoştinţe ale doctoriţei (bunică, fiică şi nepoată..)
  • Doamna zâmbăreaţă ce tare mi-a plăcut de ea
  • Domnul ce l-am confundat cu extratereştrii

Alte personaje mai erau.. neînsemnate semnfificativ(..), dar eu ştiu că pe parcurs vă dau şi informaţiile necesare. Că mi-au plăcut şi persoanele alea.

Aşadar totul se întâmplă într-un dispensar, cu o încăpere mică, un salon unde toţi aşteaptă cu entuziasm şi nerăbdare intrarea în cabinet şi scăparea de sub presiunea ce era creată în întreg salonul. Impacienţa se dezvolta cu o rapiditate crescândă în timp şi totul părea a nu se mai termina vreodată.. precum mai demult alţii stăteau la cozile de.. cu ce or fi vrând ei să umplu spaţiul acesta. Nimic nu îţi mai dădea speranţa că vei putea ajunge la „Dna. Doctor”, pe nume Doctoriţă şi parcă totul se afunda în excesul de nebunie plăcută într-un moment de exasperare. Clar.. eşti supus unor chinuri infernale, în sudoare şi nervozitate..între oameni pe care nu îi ştii şi unde nu îţi mai ştii rândul, pentru că totul începe să o ia razna fiindcă Doctoriţa nu se ştie mişca mai repede, ca tu să îţi termini problemele şi să pleci liniştit din acea clădire ce parcă te reţinea cu orele, zilele şi care îţi crează o dependeţă de stare atroce vremurilor tale.

Ora 17. Intru în salon, înconjurat mai apoi, doar dintr-o singură clipire de ochi.. de 20 de oameni. Nu salut, doar mă uit pe pereţi. Totul începe să pară un eveniment nefericit, pentru faptul ce-l ştiam şi-l preveneam încă dianinte să ajung acolo. Nu mă interesează feţele prezente.. nici măcar de o fi cineva cunoscut, pentru că eu sunt demoralizat de masa de oameni prezenţi şi de orele petrecute de alţii-n salon.. poate chiar şi pentru o adeverinţă. Of, ce mult pot exagera şi dramatiza câteva ore ce s-au petrecut parcă cu zilele.. Nu-i nimic. Răzvan are să vă facă să şi râdeţi. Imediat, în paragraful următor.

Mă aşez cu multă răbdare ce am căpătat-o prin simplul fapt că era încă un loc disponibil şi mai ales pentru mine.. că doar o zi întreagă(Apăi să zicem că de pe la 13 a-nceput.) m-a durut spatele şi simţeam că u voi mai fi bun de nimic. Cu toate astea pornesc eu la drum, spre acest ospiciu în devenire.. unde numai simpla aşteptare te face să spui: „Simt că înnebunesc.” Chiar şi dacă doar în sinea ta spui asta.. poţi într-adevăr afirma că „Dispensarul” e un ospiciu. Ne tratează pe voi, pe mine de aceste nebunii spontante, petrecute de atâtea ori acolo şi nu numai. Tot ce înseamnă sănătate poate însemna şi nebunie. Clar că ceva… pute. Da, v-am încurcat. Odată ziceam că mă aşez, mai apoi că plecam de undeva. Bine, hai că în următorul chiar vă zic.

Mă aşez pe canapeaua(restul v-am spus mai sus) veche de ani de zile, ruptă de copii nerăbdători şi ruginită de vremea timpului.. unde probabil câţiva picuri îşi fac apariţia din starea noastră de „turbulenţă mentală„, pentru care mergem la doctor. Bun. Stau ce stau şi apare ca prin nevăzute un chip de femeie ş-un copil lângă ea. Cine sunt? Femeia cu pruncul mic insistent. O primă reacţie la văzul lor e întotdeauna respingătoare: „Ce-au venit şi ăştia aici? Nu suntem mulţi?”. La care spontan copilul insistent spune:”Ăla e locul meu.” Eu în primă fază credeam că se potoleşte şi încetează cu astea(Ce-i drept, v-am spus că era singurul loc 1/1 de făcut o formă a fundului.), pentru ca eu să nu fiu nevoit în faţa a 22 de oameni(Că au venit ei şi.. eram clar mai mulţi.) să mă ridic şi să satisfac moftul unui ţânc. Totuşi acum.. nu ţânc eram şi eu cândva? Nu erai şi tu aşa? Ba da.. Dar măcar măsa de era inteligentă să-i spună să termine cu chestiile alea că nu e frumos. Plus că nu era nici ea gravidă, să-i acord locul. Aşadar la insitenţele lui şi îndreptarea tuturor privirilor asupra mea, m-am decis într-un final să-l las să-şi formeze fundul în devenire pe acel scaun jegos, râzos şi cum o mai fi fost.

După o astfel de experienţă mai urmează nesimţirea unora. Să prespupun că unii au adus foi de „înmatriculare” a sănătăţii pe „registrul celor curând morţi”, de la toate familiile lor, de la toate firmele lor şi de la toţi duşmanii lor şi de la toate cele ce pot fi spuse şi nespuse, cu gând curat şi necurat. (Da, zicea un unchi că de mă fac popă.. la mine vine şi se spovedeşte. Dar mi-e tare greu să ascult aşa ceva la viaţa mea.). Eu cu spatele meu ce mă durea îngrozitor.. am zis că de.. doar n-oi fi eu iar împins de moralitate să fiu iar nevoit să mă ridic cine ştie. în faţa vreunei babe şi a altei babe şi a altui copil şi etc. Într-un cuvânt am stat două ore şi ceva(atât cât se petrece acţiunea) în picioare, uitându-mă pe pereţi, la desene ale copiilor chiar de lângă liceul de artă sau la examene de bilanţ ce trebuiesc date..sau mă rog, eu nu mă ştiu la alea. Apropo.. ştiţi de ce am fost la dispensar? Pentru două reţete de răceală sentimentală şi una fizică. De mai comentează cineva cu mine ceva, doar pentru că e nervoasă persoana respectivă şi se descarcă pe mine.. pe cuvânt de nu-i mai acord a doua şansă, cum se spune fiindcă persoana a greşit cu etceteratele.

Bine-bine, dar nu toate personajele trebuie să apară aici, ele fiind doar menţionate şi nu neapărat relatate.. ăsta să spunem e doar un fragment dintr-un text ce ar fi putut continua cu detaliile, de nu aţi mai fi terminat nicicând de citit şi aţi fi zis că e imposibil ca un articol să fie atât de lung. Dar cum sunt alea din naţionalul, Cotidianul? Apropo, m-au sunat cei de la Cotidianul fiindcă am participat la Concursul Simfonica şi le-au trebuit toate datele personale ca eu să fiu un eventual, potenţial câştigător. Cine ştie, poate câştig şi eu un CD de la Universal Music cu PCD. Vă anunţ prin scris, cum şi ei o vor face.

În timp ce noi toţi aşteptam ca lauzele să fie.. aşa, vine doamna (Gr)Avidă care are un nas ce ajunge atât de sus, încât putem privi cu uşurinţă firele de păr din nas. Acum înţeleg. Persoanele cu nasul pe sus sunt într-un fel urâte, pentru că li se pot observa acele fire de păr. Oh, tare nu aş vrea să mai întâlnesc astfel de oameni. Dar suntem plini de ei şi eu vreau aşa ceva? Să fim serioşi. Eu cum sînt? Un om cu nasul pe sus? Da, probabil doar aici şezând în scaun, modelându-mi fundul. Mai bine merg la iarnă, undeva la mare.. să-l modelez şi apretez mai bine. Că ştii.. 4 cm în talie am tăiat din mine, ca să îmi încapă cine ştie ce pantaloni Kaki. Bun. Stai că (Gr)Avida nu avea şi nici nu are atâţi clienţi, cât asta a mea doctoriţă are. Vezi? Cine.. nasul pe sus şi-l arată, să ştii că şi la purtare, e tot la fel. Clar se poate observa o diferenţă orbitoare, doar din descriere.

Da. Să nu comit greşeala de a omite şi fetele din „Casa Minunată”: „Necoapta” şi „Hi-hi girl.” Deci astea le-a întrecut pe toate. Cassy, să ştii că una semăna cu tine. Dar clar tu arăţi mai bine decât ea şi eşti inteligibilă pentru Jumară. Bun. Sună telefonul uneia foarte tare şi cu sunete haioase .. pe când „Necoapta.” începe să râdă într-una, eu fiind rece la această întâmplare. Şi „Hi-hi girl”ce credeţi că face? O imită, cât de proastă e şi îşi aduce arcada în exterior.. precum calul sau măgarul, mai ştiu eu ce era? Văzând ea că o urmăresc .. se pufneşte-n râs şi de asemena şi eu.. Ne ţineam ambii mâinile la gură, că ceilalţi nu ştiau despre ce e vorba şi ca nu cumva să creadă că suntem deja nebuni şi nu am mai răbdat puţin înainte de ieşirea din ospiciu. Aşadar.. râdeam şi eu precum precum un ruşinat de cine ştie ce adresare în dragoste. (Nu că aş şti ce înseamnă ea sau că dau interes în aflarea ei. Da. Plus că nici nu am încercat să înţeleg semnele de prietenii şi cum se recunoaşte una în devenire. Probabil.. un om nebun.)

Ce le-ntrece pe toate.. Doamna moderno-‘napoiată cu rucsac în spate şi chipul de progenitură învechită în timp şi cumva .. încă în viaţă şi ducerea ei mai departe. Clar îmi e că deşi încercăm din răsputeri să negăm afirmaţia(Prin „afirmaţie”, deja înţelegem o declaraţie, o susţinere cu tărie a unei păreri.) „Haina îl face pe om.„, aceasta nu poate fi deturnată decât în puţine cazuri şi deci, ea nu mai e valabilă. Dar totuşi o aplicăm în lumea noastră reală şi cea de a timpurilor de acum. Da, facem diferenţieri între oameni. Câteodată le facem greşit, ca pe urmă să observăm că persoana respectivă nu întruneşte nicidecum itemii pe care noi i i-am stabilit ca fiind atribuiţi. Iar vă las în ceaţă? Sper că nu. Revenind la doamnă, dânsa a avut nevoie de un scaun separat pentru a aşeza rucsacul şi umbrela. Ea desigur stătea lăfăită pe banchetă şi eu în picioare. Hotărât am fost, precum v-am zis, să nu mă mai pun pe scaun şi să mă tot ridic din considerenţe de obraz. Într-un final, doamna a înţeles că a greşit enorm, deşi eu mă uitam insistent la ea cu ochii mei şi pupilele largi deschise, întocmai ca şi cum aş fi mâncat-o de viu, pentru ceea ce a putut să facă. (Ca o paranteză, pe la ora 18 au închis uşile, ca nicio persoană posibilă să nu mai intre în ospiciu. Eram prea mulţi.) Doamna recunoscându-şi în sinea ei fapta.. mi-a cedat locul, la doctoriţă. Pentru asta îi mulţumesc într-un final, că a fost conştientă.

Atât e fragmentul şi continuarea nu o veţi afla. Nici acum, nici mâine.. doar atunci când aveţi chef să vorbiţi cu mine. Ori prin comentarii.. ori prin mintea voastră paranoică, telepatică sau mai ştiu eu ce o fi. Vrând-nevrând, tot nu mă las eu şi vă prezint primele paginii dintr-o carte iubită de mine. Chiar mi-o place. Să nu vă gândiţi că toată e aşa. Nu, dar în esenţă..da. De înţelegeţi cartea e bine, de nu.. tot e bine.

Henry Miller – Tropicul Cancerului

Tropicul Cancerului

Numai bine. Aştept cu ardoare comentariile voastre. De le aveţi, sunteţi oameni importanţi. De nu le aveţi, înseamnă că aţi rămas fără cuvinte. Totuşi ceva ai de spus, nu?

2 comentarii

Din categoria Extra Selecta, Special