Zâmbiţi, până-n ochi nu vine un bliţ!

Articolul anterior a fost unul plin de informaţii, ca şi acesta de altfel. În fiecare zi, săptămână, lună şi an, exact după ierarhia lor (sau cum e) se produc evenimente tragice, îmbucurătoare, care ne fac să fim sensibili, în anumite cazuri. Mi-am propus ca oricând e ceva important, să relatez o mică descriere a evenimentului, cum am început în anteriorul, unde am prezentat Ziua Internaţională a Stratului de ozon (16 Septemebrie). Voi continua lună de lună să fac asta, pentru ca noi să fim puţin mai „deştepţi” decât alţii. Desigur, nu ne comparăm cu cei de clasa a V-a aici, ci doar pentru scopul nostru informaţional.

Acum, că am fost deranjat de la a fi fluent, de către o persoană, normal că voi relata şi întâmplarea. Deseori unele lucruri, mă trimit la a fi identificat cu acea persoană din domeniu. Vă scriam vouă (evenimente relatate în ordine descrescătoare, cronologică), până când primesc un telefon să ne întâlnim pentru a-mi oferi familiei, nişte struguri. Nu ştiam persoana respectivă şi am întrebat-o entuziasmat, dar şi nervos că trebuie să mă ridic de pe scaun, cum o recunosc.
Foarte simplu, are un jerseu şi eu o jachetă. Pretenţiile de aşteptare sunt simple. Să aştept la gunoi, de lângă staţia de tramvai! Chiar la mare, din cauza bronzului excesiv şi că aveam un tricou verde, mi s-a spus să mă feresc în a umbla prin oraş cu el, că mă confundă lumea cu gunoierii (Gunoierii au hanorace sau ce sunt, verzi.). Aşa că se face cum se poate, să mă identific odată şi odată cu acele persoane.

Cum zicea şi dl. viceprimar, munca de jos trebuie făcută de cineva, iar respectul ar trebui atribuit şi lor. Poate sunt oameni săraci şi nu-şi permit prea multe, iar atunci fac această muncă.
Chiar mă gândeam, stând de vorbă cu cineva pe MassAnger(ştiţi, nu m-am abţinut să nu stau online), ce ar fi dacă am şti sentimentele şi greutăţile celor din jur, ca să avem mai multă înţelegere şi nu atâta superioritate, „cică”. Iar pe scurt, nu a trebuit să mai aştept ca un gunoier, că ne-am recuoscut amândoi aşa de repede, doar după zâmbetu-mi pe buze, gândindu-mă cum o voi recunoaşte.
M-a deranjat că am acţionat atât de urât, încât nu mă gândeam că sunt în stare de aşa ceva. Vine căte mine şi fără să vorbim prea mult sau să treacă câteva secunde, îi iau plasa din mână, cum n-am mai procedat aşa cu nimeni. M-am şocat puţin venind înapoi.. Ei, poate eram grăbit!

Cu gândul că nu voi fi prins, dar ce să-i fac, că e pe aşteptare şi nu pot contacta persoana, voi împrumuta numai o poză. Îi voi comunica mai târziu. Fotograf, jurnalist la ProSport, Radu Restivan.
Poză mare
Poză mare
Eu nu am fost prezent la acel eveniment, ştiţi bine poziţia mea. Am zis că merită şi câteva poze acest eveniment, care să zicem e unul amuzant şi creativ. Mi-ar fi plăcut şi mie să arunc ceva creaţie a cuiva, acolo pe lacul acela. Interesant, dar altceva nu am ce vorbi despre, dacă nu am fost prezent.

Avem oameni sau proiecte speciale, prezente în partea dreaptă. theHead, o nouă secţie a CCP, CCP şi Mentorship. Ceva, pentru care cu adevărat ţin. Vă puteţi abona prin e-mail, apăsând „Abonează-te!” sau prin RSS la browser, apăsând iconiţa cu tastatură.
M-am gândit, deşi Mirela a insistat să zicem, că va fi un articol nu prea reuşit, m-am decis să îi public creaţia. Să zicem că involuntar, e prima care ar face un post(în al meu) pentru Jumara.ro Oricum, subiectul era pentru admitere la facultate, dar să zicem că e amuzant şi poate nu chiar atât de . impunător printre altceva mai serios, dacă ar fi.

Prea cald pentru luna august…. „Doar nu crezi ca sunt marlan?”, spuse intepat un tanar cu parul lung si blugi stramti. Totul se intampla la statia “ Suveica” a tramvaiului 21, intr-o dupa amiaza insuportabil de calda. Vorbea peltic cu o doamna in varsta de 65 de ani, care se uita la el urat, pe buzele ei, pline de ruj roz scurs la colturi se auzi: “Stiam eu ca vrei sa iei locul liber, eu cand eram tanara nu mi permiteam asa ceva”. Lua o batista si isi strese fruntea si fata, gafaind de caldura, apoi isi duse mana pe geanta din reflex. Era un trafic imposibil la ora 4, un ambuteiaj ii tinea acolo de 10 minute si toata lumea avea nervii intinsi de astepate si de canicula, se auzea: –
Fraiere!”..”Cine ti a dat ma carnetu?!?”.

Din acel peisaj in care toata lumea se toapea, masinile claxonau pe fundal, se auzea niste zgomote…Nu mai suportau, cineva se simtea rau si i se oferii un loc, se aseza grav pe scaun si tragand de plasa cu borcane, avea nevoie de aer.” Da domnule drumul la usa, vrei sa murim aici?!?” Bataile se auzeau si mai insitent, prea nervos pentru caldura de afara. O adolescenta asculta muzica la casti, indiferenta la agitatia din tramvai, nu o interesa, batea usor si periodic din picior, parca ar fi din alt piesaj. Ceilalti pensionari se uitau cu coada ochiului la blugii largi ai fetei si la felul cum isi prinsese haotic un batic pe cap. Nu o intelegeau, clar!

Continuau sa se uite pe geam, unele doamne cochete isi faceau aer cu evantaiul…iar altii isi stergeau ochelarii, de transpiratie, unii comentau haotic de subiecte expirate, cum ar fi razboiul. “ Da deschide si mata geamul ala mai mult, ca e la capul tau, ca nu mai pot aici, imi creste tensiunea” , “Nu se poate doamna, si eu transpir aici ca un cal si nu am ce face” “Suporta si mata”…in mirosurile perstinentiale, cu muste insitente, cu prazul in sacosa de la piata, cu palarii pe cap..era o zi de august, prea cald pentru august.

Mă scuzaţi, am uitat să vorbesc şi eu despre Budai Beer. Deci este imposibil să nu vorbesc şi eu despre ei, pentru clipul „Indubitabil”. Să zicem că mă lasă cu o impresie nu atât de bună, cât îmi vine să râd de prostia lor. Da, e şi asta o formă de a te distra şi a arăta lumii ceva, de care să râdă, dar e şi ceva ce poţi considera „tâmpit”. Deci urmează clipul şi aştept păreri la el. Moldovenii sunt buni la aşa ceva, în sensul bun al cuvântului. Mă distrează fata, când se strâmbă aşa de mult. Asta e doar opinia mea!

Mâine e o nouă zi, un nou început, o nouă revedere. Bine, că nu toate persoanele îmi sunt agreate vizual, dar să trec peste asta şi să vă spun că toate cele bune vă urez, tuturor şi că ne vedem curând, cu un alt articol.
Unul, nu doi!

Anunțuri

Un comentariu

Din categoria Mixed

Un răspuns la „Zâmbiţi, până-n ochi nu vine un bliţ!

  1. M!ra

    Deci, videoclipul rupe :bv: :)) , fain…:)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s