Frunze şi petale

Făcând abstracţie de la faptul că lucrurile se leagă între ele, sincere condoleanţe transmit de aici, chiar de nu ştiţi de cine-i vorba. Priviţi cu atenţie articolul de jos, de Vineri e şi.. mai jos de tot, priviţi acel banner ce l-am pus tocmai ieri (Duminică). Azi e Luni şi tot azi am aflat tragica veste. Deci…trageţi concluziile. Recomand şi: „Septembrie- un nor, un sentiment

O să fac un raport, de câte ori am reuşit eu să prevestesc moartea cuiva.

Frunze şi petale

Frumuseţe. Îmbătrânire. Fericire.

Doar această imagine ar reprezenta un articol întreg, unde doar eu zice-se că aş înţelege o semnificaţie din analiza totală a pozei. Că doar eu am făcut-o, ca să iasă precum am înţeles-o şi conceput-o în minte. De când tot voiam să am ocazia acestui post, dar evenimentele trec şi vin şi nu mai am timp să mă reîntorc şi la altele vechi, uitate şi totuşi pline de tot. Totuşi n-aş opri timpul în loc, pentru orice aş vrea eu să fac. Câteodată mă gândeam: „Ce bine ar fi de timpul s-ar opri pentru mine sau dacă eu aş fi singurul dintr-o arie şi să pot face ce vreau eu”. Bine, e clar că mă gândeam pe atunci la mâncare. Dacă îmi aduc aminte, chiar visam cu burgeri de la Mc’ şi mâncam pe nesăturate. Oh, bine că am scăpat. Dar revenind la ale mele (ale voastre nu ştiu care sunt, fiindcă nu le împărtăşiţi), vă scriu din nou de mai jos, un paragraf la subiect. Nu că ăsta n-ar fi fost.

Frunze şi petale aruncate peste mine aş vrea. Am destule, dar trandafirii nu au ieşit încă, din cauza frigului şi deci, nu am cum realiza acest aspect. A! Era şi să uit. Am primit împreună cu o comandă pentru bulbi şi alte cele pentru grădină, un căruţ micuţ şi aşa de bine-i şade totul în el. O să fac precis o poză şi din aia. Dar mă rog, nici nu mai ştiu exact unde vreau să ajung cu subiectele astea. Poate că nici nu m-am gândit la vreunul. E doar aşa, speak as much as you can. Şi încă cum!

Aşadar, frunzele şi petalele sunt preferate şi .. ui’ cum nu-mi vin cuvintele. Ce mai. Doar am spus o dată că doar poza reprezintă un articol. De la care desigur voi trebuia să dezvoltaţi, fiindcă de la mine…e mai greu. Din moment ce niciodată nu se înţelege ceva. Spre sfârşit, zic că eu mă duc cu ale mele treburi de plictiseală şi intenţionez să fac ceva că nu se mai poate atâta…(vezi ce e sub frunze şi petale. Eu nu vreau să spun ceva ce am văzut chiar ieri. Deci se referă la. Ştiţi, era o maşină şi suspendat…un saicraiu.)

O ierarhie oarecum: F-I-M, ce rămâne neexplicată.

Anunțuri

Scrie un comentariu

Din categoria Mixed

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s