Petrec timpu’-n polonic de pleu

Marcat ca fiind un articol haotic.

Petrec timpu’-n polonic de pleu

Deranjat fiind de Animat,
Îmi dau c-un par în anonimat
Pricep stilul amfilic,
În care-mi dau c-un aer libidic.

Simt şi văd puţul
Stupoare mare şi chiar şi ţuţul,
Cade-n gravitatea greutăţii mele
Cu o pată de culoare ca Ele.

_____________________

Binevenit înapoi eşti, Răzvane.

Îmi trag vreo palmă peste ceafă, – să nu mă mai doară atât de mult, căci doare (da/nu) -, încerc să-mi îndrept atenţia către a-mi veni în vine. Ba mai mult îmi rezerv identitatea cuiva şi aştept să apară de curând, cel mai puţin probabil când se va vrea.
În altă ordine îmi şi zic că ascult toate tâmpeniile şi le mai fac, chiar de ştiu c-aş putea fi catalogat drept un LOOL Sir! (looser – caz în care nu se ştia)
Pun ghiveci de flori în mintea voastră, iar aşteptând cu nerăbdare rodul muncii mele voluntare, îmi erodez auzul fin şi încerc să înţeleg necesitatea unei noi greutăţi – căci se rupse o dată ţuţu-ul cu mine ş-am avut probleme la fund – precum şi o înfăţişare.
Îmi impun să zic ce vreau, cui vreau. Fiind primul articol de după ultimul, îmi rezerv dreptul de a vorbi elevat şi nu: “Mergeţi toţi cu ale voastre şi băgaţi-vi-le-n cur!”

Scriu aceste rânduri pe-o serenadă clasică. Cât de mult poţi fi influenţat în scriere atunci când asculţi diferite genuri de muzică? Pătrăţel ştia răspunsul de m-aş fi uitat de mai multe ori la acel desen animat. Îmi scriu mintea-n NotePad, care pare-sea fi un program tocmai bun de mine astăzi, când simt că ceva pierd sau alţii mă pierd, dacă nu merg mai departe. Odată ce te-apuci îţi trebuiesc schimbări majore ca să te laşi de tot sau ce motive ai mai avea ca persoană.
Îmi aşez picioarele-n verticală crezând că astfel sunt un om cu o coloană (de senator tocmai am primit, dar e o colonie în sens bun), ataşat fiind de tine. Tocmai e o meditaţie (Thais) care-mi dă sugestia că aş fi pe sfârşite. Nu-s! Încerca el să-i spună: Nu sunt aşa! Aşteaptă!

De-i articol vezi doar citind. Somnul îmi intră în sistem şi se aşează pleoapele la locul lor temporar. Optez pentru ca tu să fii oricine. Aştept să fii orice!
Polonic plin cu arsenic şi înfundat într-un miros de strigoi, m-aştept la Dracula-n palat – căci tocmai îl visam în pat -, sugând seva timpului crud înecat de ploi şi inima-mi bătând amarnic sperând a face-un halat.
Petrec timpul în tu! Imaginează-mi eul. Spune-mi despre tu. Eu-s tu! sau.. Eu-s, tu!

11:11 PM – Polonic, notePad, Sport.ro, Ghencea, Gigi Becali, SonyEricsson, Simfonia nr. 6, DEX online, RoBlogFest2008 poze Avionaru’ – 11:12 PM

Încep să-mi scriu un mini-jurnal în caiete. Aştept să încep o nouă lecţie doar pentru:
zi cu soare. eu prea fericit. trebuia sa dam test. vezi Cris DE. atenţia profesoarei!
La un sfârşit m-aşteptam chiar să scriu totul acolo. Importante evenimente.
Zic gata. Unde-i interesantul din mine? Unde-s glumele? Unde e ceva, chiar altceva?
La mine nu. Eu-s doar Răzvan Bar. În cel mai bun caz ţi-aş da de băut şi-n cel mai rău nu mi-ar păsa de tine, cititorule.

Ţip în totul! Mă învârt, mă dau, mă stresez şi încerc să zic: Mi se face pielea găină! Vreau “Pereţii damei”, o piesă de teatru de-a mea să fie jucată oriunde s-ar vrea acceptată. O să cred că vorbesc doar cu tine. Pot să-ţi zic pe nume? TU? Adopt o personalitate generală tuturor? Categorisirea tuturor în tu? Şi un fel de asociere TU cu EU? Ostenit de valori şi de toate, îmi vine-un somn adânc pe-un ton de amestcuri de generaţii tâmpite – fac şi eu parte din generaţii, căci îs tânăr-bătrân, urât-frumos, nebun-linişit -.

<<< Detaliile-mi >>>

Vin din urma unui timp apropiat şi dintr-o veche stare de angoasă, de nervi şi chiar speranţe deşarte. Prezent în blogosferă am fost (7 luni neîntrerupte) şi mi-am decis retragerea în cele din urmă – practic am făcut avort unor alte concepţii bazate pe “Vechiul” -, ca mai apoi să revin sub un “tertip”. Pentru cele din urmă pagini înfiletate, pierdute şi uitate din Vechiul sunt încă un tip cu-n server eronat (server- cap). Noile pagini sunt precum îmi doream, lipsite de libertatea-mi de cenzură şi constrângeri.

Te plictisesc în toată marea ta viaţă.. tu,.. omule!

Marcat ca fiind un articol haotic.

Să-mi fie clar: Îmi pun beţe-n roate şi o să mă doară spatele de la atâta curţenie. În special mintea o să fie afectată, precum de fiecare dată am zis că va fi. Mânânc timpul vostru şi realizaţi că sunteţi tâmpiţi făcând aceleaşi lucruri zi de zi, o rutină. Partea voastră e infimă.. pe când a mea e de toată jena şi atât de mare, încât reuşesc să vă plictisesc … zi.. de zi.

Un om din Instituţie a reuşit să fie primul în acest an, cel care s-a semnat cu gândul. Şi resemnat totodată cu gândul că şi-a pierdut timpul pe aici. Fă!, oameni buni*, ştiţi de ce sunteţi chemaţi aici, între mine? Un ţăran zice: “Vom şti cucoane, dacă ni-ţi spune!” Mi-a rămas în minte chestia de la Moş Ion Roată şi Unirea. Boier de 2 Lei am fost şi precum sunt într-o viaţă ca asta.. de .. 3 lei, unde lucrurile pe care le fac sunt de 2 bani. Atât valorez eu aici.. să vă pun să vă pierdeţi vremea, să-mi pierd vremea.. şi să ajung la concluzia: “Să-l secăm dar dintr-o sorbire.. şi să facem!”.. prima oprire!

Îmi tremură mâna. . ştiu să-mi fac lacrimi.. ştiu să .. să ce!? Pardon, du-te la magazin şi adă un disc şi anume: “KosmoDisc”, să-mi prăjesc spatele.. că doar n-am nevoie de el. Tâmpenie!, tâmpenie! Of!

O compunere extinsă..

Şnurul legat de o speranţă numită “viaţa”

Încep să cred că am umblat din cuib în cuib, reamintindu-mi micile grupuri din societate, printre care am jonglat. Oi fiu eu agreat de câţiva, dar nici strălucit nu sunt. Ţin minte că ştiam să mă bag sub pielea oricui. Dar nu făceam acest lucru prin linguşeli. Dragă, vrei sau nu să auzi informaţia? Ei bine, aşa am reuşit eu să-mi fac toate aceste înghesuiri prin lume, scăpând câte o informaţie preţioasă sau caraghioasă despre personaje diferite, pentru persoane care le-au solicitat.

Reuşeam eu întotdeuana să mă împac. Un fel de “Slugă la doi stăpâni” eram, dar într-o variantă mult mai complexă, ţinând cont de toate detaliile dintre oameni şi tot aşa mai departe, până ajungem la viaţa intimă, care oricum n-am reuşit să o desluşesc. Fiecare ascunde ba ură, ba tristeţe ori chiar şi dragoste puternic ascunsă pentru – iarăşi spun- persoane diferite. Nu ştiu de ce mă refer la persoane. Am lucrat doar cu femei. Aderez pe lângă ele şi ştiu să mă pun bine pe lângă ele, dacă mi se şi spune că .. uite!, ăsta-i de treabă! Dar ce zic eu? Eu să fiu de treabă? Când încerc să mă împac cu 3 lucruri şi nu reuşesc nicicum. EU?! să fiu o persoană aşa de bună? Cred că toată lumea glumea cu mine şi uita să-mi spună: “glumeam” – cuvântul ăsta îl detestam la un moment dat- ca mai apoi eu să fiu liniştit că mă aprobă doar de dragul stupizeniei mele.

Şi-n toată această tevatură a existat simţul de a fi liber şi de a ştii toate dedesubturile din viaţa oamenilor din jur. Drept să spun nu am reuşit să duc mai departe această chestie fiindcă a fost doar aşa pentru moment. Hai că mi-am reamintit de ceva: Încercam eu să cred că totuşi cineva trebuie să mă placă. Dar eram sigur că nu pot fi altcumva din moment ce sunt altcumva. Mi-a plăcut să fiu peste tot, dar nu ştiu dacă gelozia ori cumva.. greaţa au fost problemele pe care oamenii le-au întâmpinat şi astfel m-au dus la împingerea în spate în această societate în care eu nu am loc. Cred că nu mă potrivesc deloc erei ăsteia. Aş vrea să fiu ţăran. De fapt, eu întotdeauna zic că sunt un ţăran şi pur şi simplu refuzsă port ceva, fiindcă aş arăta ca un ţăran. Dar ţăranii poartă de toate. Eu nu. Sunt ciudat şi mai ciudat e că.. recunosc acest lucru. Sper că nimănui nu îi va plăcea de mine întrucât sunt atât de aerian şi de josnic, încât ţi-ar veni să pleci.. Cel puţin eu, n-aş ieşi cu mine dacă aş fi fost altcumva, precum voi sunteţi. Sunt o anomalie în acest mediu şi încerc să mă agăţ, dar odată o să mă distrugă şi acel petic nu va mai fi al meu.. şi eu voi fi deja altcineva, mă voi adapta unui tot unitar. Sper că nu va fi aşa. Uite, acum că aţi aflat câte ceva despre mine şi despre cum zic eu că trebuie să fie totul, vă invit a nu mă mai citi. Pe bune, voi vedeţi câtă pierdere de timp e aici? Dacă v-am convins, apelaţi-mă în al doilea cer. Măcar acolo sper să ajung. De-aş fi în al nouălea aş fi nebun sau drogat. Îmi ajunge să cred că am doar un atac.

____________________________________________________

Zero barat

Poftesc să ştiu şi să cred că familia şi în special fata Maria Reme este în sfârşit într-o stare bună. De când am întâlnit-o, numai plină de necazuri era. Sărmana fată ştiu că avea încă 2 surori, iar traiul lor se baza pe muncile de jos şi nu se descurcau din asta. Cu câtă tragere de inimă puteai să asişti la drama familiei lor. Of!, dar cine nu şi-ar fi dorit să o poată ajuta mai mult? Fata asta credincioasă nu şi-a pierdut cumpătul şi a reuşit să ajungă ce e acum: învăţătoare. Cât de bucuros sunt pentru ea, eu care am susţinut-o de fiecare dată şi îi eram un prieten bun şi de încredere, în ciuda faptului că nu pot să-i definesc ca “prieteni” de-ai mei acei oameni care ştiu să fie peste tot, cu precădere în crâşme sau mai ales să te foosească doar în scopurile lor şi în rest să însemni un nimic, fiindcă există alte persoane care ştiu să facă orice pentru a putea să-şi petreacă timpul alături de omul profitor şi totodată bun. Vreau să fie în minte mea, această femeie, o neuitată imagine din viaţă. Pe atât de săracă şi plină de necazuri, pe atât de înţelegătoare şi bună la suflet era ea. Dacă cineva o întâlnea pentru prima oară, i se putea părea Maria ca fiind o femeie în vârstă şi trecută prin viaţă. Dar ea avea doar 25 de ani. O ştiam încă din copilărie, de când a reuşit să mă înduioşeze şi totodată să mă apropie mai mult de ea. Am văzut-o singură printre noi copii şi eram cu toţii adunaţi să îmbucăm nişte bunătăţi. Ea neavând ce să ofere nu s-a alăturat grupului. Dar eu am văzut-o tristă şi am chemat-o oferindu-i de la mine ceea ce pentru ea era un vis. Cât de amar este să vezi persoane care nu se pot realiza sau mai rău persoane care nu vor să devină ceva în acestă viaţă pe care o petrecem aici în scopuri divine. Câtă dramă peste tot şi cât de mult îmi plac mie dramele. Crede careva că eu nu am trăit una? Aşa lipsiţi de griji putem fi? Nu. Toţi suntem împliniţi în viaţă -până la moarte- cu numărul de oferte în schimbarea noastră. Şi dacă nu vine un tren, plec cu celălalt chiar dacă e mai târziu, eu am nevoie să ajung acasă în familia mea. Maria, ce fiinţă bună! Cât amar a îndurat ea.. dar acum n-are de ce să-şi facă griji.

Când îmi amintesc că după întrevederea cu societatea şi împărţirea bunurior, eu am reuşit să intru la ea în familie şi să fiu bine privit întrucât îi ajutam cu ce puteam. Ba mai aduceam de acasă mâncare, ba mai cumpăram din banii puţini pe care reuşeam să-i strâng. N-am avut niciodată o părere de rău fiindcă am ajutat-o. În schimb, dacă ajut o persoană cu un aer de prieten şi mi se va întoarce spatele în viitor, atunci îmi pare rău doar pentru pierderea timpului. Dar cu Maria n-a fost vorba de aşa ceva, fiindcă ea era mai specială. Era o ea cu un caracter puternic de el, influenţată de greutăţile de zi cu zi.

Şi-mi aduc aminte prima discuţie cu ea:

-.-. — -. – .. -. ..- .- .-. . .- .. -. .–. .-. .. — ..- .-.. -.-. .- .–. .. – — .-.. .-.-.-

Dacă în zece zile se prezintă rapoartele cu acelaşi număr de oameni pe aici: 2(un altul şi eu)
, atunci renunţ aici şi îmi caut mai multe cărţi de citit. Posibil să fie o hotărâre definitivă. Cum vedeam şi undeva: “Este la modă să ai blog! Înscriete şi fă-ţi şi tu!” Mai bine vă las cu toate blogurile din ţară. Eu sunt unul. Ei sunt alţii.

Găsiţi-mi o …parte.

Marcat ca fiind un articol haotic.

Trecut-au zilele. Şi cu ele şi supărările. Mă gândesc de câte ori am zis eu că vă las în pace şi nu-mi va mai păsa de voi. Nu ştiu. De multe ori am zis că nu vă mai suport pe voi ca cititori, pentru faptul că nu vreţi să vă faceţi simţiţi. Hai să vorbesc mai în jos de a te face simţit. Dar de fapt nu vorbesc, fiindcă fiecare trebuie să experimenteze pe aia a lui piele. Şi pielea-mi e catifelată şi bucălată. Ba în plus e cât se poate de … pină.

O, dar atâtea insistenţe provoacă o milă la faptul că le accept. Ştiţi ce se zice? (Gândiţi-vă că nu-s sscriitor, ci doar un simplu om din ăla mai deştept ce vrea să aibă şi el o …pagină de internet, unde lumea cică vine să-şi citească pierderea timpului.) Un scriitor adevărat nu trebuie să ţină cont de caligrafie, ortografie şi alte simţuri estetice. Ba mai mult, adevăraţii scriitori au avut şi ei destule hibe, acestea (hibele) fiind corectate de criticii lor. Cum eu clar nu am de făcut un roman spre a fi prezentat sau oricare altă intenţia care ar sugera o iniţiativă, nu trebuie să mă gândesc la cele spuse mai sus de un anumit om.

Imediat!, dar.. tocmai am zis că vreau două lucruri deodată. Cum pot să mă împart? Încerc să mă concentrez pe ceva, dar în acelaşi timp mă gândesc şi la partea absentă a celei de-a doua părţi pe care trebuia să o împlinesc. Of!, dar cu câtă ardoare ştiu a vă păstra în sânul meu gymnecostian. Şi da, o să scap sau o să încerc să scap de toate astea ce ţin de gravitatea şi greutatea situaţiei mele. O să mă duc la acea sală. O sală mare unde oamenii ştiu să facă exerciţii pentru a mai stoarce din grăsimile corporale. Cred că o să devin dependent. De Luni până Vineri, seara, o să fiu cel puţin de 2 ori ocupat. Vinerea cică e zi de Tae Bo!

Veni iar vorba de Tabu. Şi zic eu: “Oh. Le’ fuck! O să.. o să.. aah!” Da’ aşa cum trece timpul aşa o să trec şi eu undeva. La o aspiraţie de un nivel mai mare al gradului de inspiraţie. Mă enervează folosirea excesivă a: “că”, “şi”. Le voi scoate cândva din limbaj? A! Ştiu ce voiam cândva. Să învăţ vechea limbă românească şi să observ reacţiile oamenilor din jur. E posibilă chesti asta? Aş avea un vocabular sărac şi aţi zice că-s prost.

A hi aşa cum ziceţi dumnevoastră! Dar eu tot să vreau şi să spun. Că de, dumneata nu eşti mai mare şi mai bun decât mine. A hi la înţălegere să fiu sau ba. Dar cum văd tot n-am de unde să scot aşa informaţii preţioase căci de pe net nu sunt. Folosul până la urmă nu-l văd întrucât o să zică lumea: “Ce anagramat!”